Numele comunei Iacobeni este un sinonim derivat de la numele unei persoane, ca rezultat al istoriei frământate a procesului complex de formare a poporului şi a limbii române. “Iacobenii” provine de la “cei din neamul lui Iacob”.
O veche legendă, consemnată în “Cronica şcolii Iacobenii”, spune că prima aşezare pe aceste meleaguri a fost a unui cioban cu numele de Iacob, care cobora de prin partea Maramureşului, izgonit de autorităţile ungureşti. Pe teritoriul comunei, terenul fiind propice creşterii vitelor, datorită întinselor fâneţe şi păşuni, acest cioban, împreună cu numeroşii săi fii şi rubedenii, a devenit un mare comerciant de vite.
Începând din anul 1774, ocupaţia austriacă, care a durat 144 de ani, a adus mari transformări economice, social-politice, etnice şi demografice în întreaga Bucovină. După alipirea Bucovinei la patria-mamă România, s-a înfiinţat judeţul Câmpulung, judeţ din care făcea parte şi comuna Iacobeni.
Va prezentam cateva fotografii incarcate de istorie,din perioada 1920 – 1965.Aceste imagini se vor un tur fotografic al comunei,legat de comunitatea germana,de portul popular,de traditii,peisaje,religie,industrie locala.
http://www.comunaiacobeni.ro/