LEADER
2023-2027

LEADER
2014-2020

MENIU

I6 - Intervenții colective în domeniul agricol și agro-alimentar

Fișa intervenției

Codificarea intervenției
L802 - operațiuni legate de organizațiile de producători, piețele locale, lanțurile scurte de aprovizionare și sistemele de calitate, inclusiv de sprijinul pentru investiții, de activitățile de comercializare etc.
Tipul de intervenție
Investiții: de tip competitiv / economic
Obiectiv specific
c. îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului valoric;

Nevoile la care răspunde intervenția:

N3 - nevoia 3

Creșterea valorii adăugate a produselor agricole din teritoriu și investiții prin modernizarea și restructurarea fermelor, inclusiv în vederea utilizării mai eficiente a resurselor.

N6 - nevoia 6

Derularea de activități și investiții ce prevad protecția mediului prin folosirea de energie regenerabilă și soluții de construcții pentru dezvoltare durabilă.

Descrierea intervenției

Din  analiza realizată în teritoriu s-a identificat o lipsă a unităților de procesare a laptelui, a cărnii (cele existente până acum câțiva ani și-au încetat activitatea pentru că nu au mai avut resurse materiale și financiare, iar altele au fost afectate de forță majoră), a unităților de procesare a fructelor de pădure, a plantelor medicinale, a ciupercilor lipsesc în totalitate, deși teritoriul este înzestrat cu resurse naturale care pot fi procesate și valorificate.

Sectorul societate civilă este interesat pentru găsirea de soluții în vederea dezvoltării sectorului productiv la nivel de teritoriu: orientarea către tehnologiile avansate care permit procesarea materiei prime în condiții de calitate și într-un timp relativ scurt,ținând cont de nevoile și cerințele pieței.

Toate aceste aspecte prezentate nu fac decât să dea un plus de valoare zonei LEADER Bazinul Dornelor, prezentând și soluții inovative pentru zona montană pe care o reprezentăm. Printre beneficiile posibile în urma aplicării acestei intervenții, putem vorbi de dezvoltare economică la nivel de teritoriu, creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea nivelului de viață al locuitorilor etc.

In ultimul timp, actiunile necontrolate si tot mai dese ale oamenilor au dus atat la schimbari climatice semnificative cat si la degradarea mediului (depozitarea necontrolata si in cantitati mari a deseurilor in locuri neautorizate, taieri masive de material lemnos, arderea resturilor din gospodării, agricultura).

Beneficiari eligibili

  • Cooperative agricole
  • Grupuri de producători și Organizații de producători
  • Societăți agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • Societăți cooperative agricole

Acțiuni & Cheltuieli eligibile

Acțiuni eligibile
  • Construcţia, extinderea, modernizarea spaţiilor tehnologice necesare procesarii sau de producţie,precum si a construcțiilor din cadrul fermei, destinate activității productive;
  • Infiinţare / modernizare de sere / solarii pentru legume / fructe / flori / plante medicinale ;
  • Construirea de centre de colectare, procesare lapte, carne, fructe, ciuperci ,etc;
  • Maşini de transport (vagoane) frigorifice pentru produsele locale: autocisterne, autoizoterme (prevăzute cu izolație termică a pereților, dar fără agregat frigorific), fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare, autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate), rulote și autorulote alimentare;
  • Construire / modernizare spaţii de depozitare pentru legume / fructe / ciuperci / produse animale etc;
  • Alimentarea clădirilor cu energie electrică din surse regenerabile;
  • Construirea, amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing;
  • Achiziţionarea, inclusiv prin leasing de maşini / utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv.
Cheltuieli neeligibile
  • dobânzi debitoare;
  • terenuri neconstruite și de terenuri construite;
  • taxa pe valoarea adăugată, cu excepția cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislației naționale privind TVA-ul sau a prevederilor specifice pentru instrumente financiare;
  • investiții efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului, cu excepția costurilor generale care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare conform prevederilor aplicabile;
  • investițiile ce fac obiectul dublei finanțări;
  • nu se acceptă utilaje sau echipamente second hand;

Criterii de eligibilitate și principii de selecție

Criterii de eligibilitate
  • Se va realiza succint o descriere a legăturii dintre tema unificatoare a SDL și implementarea proiectului propus.
  • Investiția vizează dezvoltarea cel puțin a unui segment de piață local (lapte / carne / fructe de pădure / plante medicinale etc);
  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili
Principii de selecție
  • Numărul de parteneri implicaţi
  • Investiția vizează dezvoltarea sectorului vegetal/animal.
  • Principiul lanțurilor alimentare integrate

Tipul și intensitatea sprijinului

Tipul sprijinului: rambursarea costurilor eligibile efectiv suportate de către beneficiar;

Rata sprijinului:

Sprijin nerambursabil pe  măsură din fonduri FEADR:  65%.

Prin intermediul unui proiect care sprijină o formă asociativă constituită juridic, costurile cooperării pot fi sprijinite cu o intensitate a sprijinului de până la 100%, respectiv componenta de investiții va avea o intensitate de 65%, iar costurile care sprijină cooperarea vor avea intensitatea maximă de 100% (ex.: elaborarea de strategii de promovare).

Alte informații relevante legate de acordarea sprijinului:

Pentru toate tipurile de proiecte (cu excepția start-up), beneficiarii pot solicita plata unui avans în conformitate cu prevederile naționale privind acordarea acestuia.

Valoarea sprijinului/ proiect (euro):

  • Valoarea sprijinului/proiect este de maxim 200.000 euro (suma nerambursabila).
  • Valoarea maximă a sprijinului va fi adaptată la sumele ramase disponibile pe intervenţie

Intervenția NU face obiectul evaluării specifice a ajutorului de minimis.

Informații suplimentare specifice tipului de intervenție

Demarcarea cu alte programe/alte tipuri de intervenții din PNS
  • Valoarea adăugată LEADER: LEADER contribuie la stimularea agriculturii prin încurajarea parteneriatelor, prin susţinerea formelor asociative (asociaţii de crescători de animale şi/sau cooperative agricole) care îşi au sediul în mediul rural.
Valoarea adăugată a intervenției adusă în teritoriul GAL

Intervenția propune soluții inovative pentru mediul rural, cu tehnologii avansate de obținere și prelucrare a materiei prime, cu efect de "boom"  asupra economiei și agriculturii locale. Până în prezent, localnicii au fost sceptici la ideea de asociație / cooperație, dar pentru viitor acest concept reprezintă cheia reușitei comparativ cu conceptul de a acționa individual, cu șanse minime de progres. La nivel local, GAL-ul este un motor de dezvoltare, în care localnicii investesc încredere, speranță și siguranță în realizarea nevoilor identificate în zona montană.  Intervenția aduce un plus de valoare teritoriului prin acțiuni care pun accent pe conștientizarea problemelor legate de mediu, pe protecția și îmbunătățirea mediului prin valorificarea potențialului surselor de energie, pe sporirea competitivității, pe utilizarea eficientă a resurselor, pe îmbunătățirea performanțelor de mediu și durabilitatea economiei rurale.

Intervenția NU vizează operațiuni inovative în context local (L710)

Ghidul Intervenției și Anexe

Nu există informații pentru această secțiune. Vă invităm să vizitați restul conținutului disponibil.

Arhivă documente

Nu există informații pentru această secțiune. Vă invităm să vizitați restul conținutului disponibil.
Copyright © 2025 GAL Bazinul Dornelor - Toate drepturile rezervate. Informațiile și documentele furnizate în acest portal web sunt distribuite GRATUIT și nu sunt destinate comercializării. 
Acest portal web nu reprezintă poziția oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea și coerența acestor informații aparține celor care administrează website-ul.
webdesign & hosting by